Alea Jecta Est

ALEA JECTA EST !

Romania se numara printre putinele tari care pot prezenta peste 50 de rase nationale de porumbei,dintre care, cu mici exceptii,toate sunt de zbor si/sau joc. Primele standarde ale raselor romanesti de porumbei au fost elaborate de catre o comisie de specialisti si au fost aprobate in Conferinta Inter-regionala a Asociatiilor Crescatorilor de Animale Mici din R.P.Romana,care s-a tinut la Cluj-Napoca in zilele de 4-5 iunie 1955.

Poate ne intrebam de unde aceasta pasiune pentru rasele de zbor si/sau joc. Asa cum ne arata istoria,inca din timpul lui Stefan cel Mare, cresterea porumbeilor de zbor si/sau joc,dar nu numai, era un obicei la curtile domnesti din acea vreme,obicei care era adus de catre domnitorii si boierii care au vizitat capitala Imperiului Otoman. Se cunoaste faptul ca, cartierele Galata si Uncapan erau vestite in cresterea porumbeilor de zbor si joc,acesta fiind un obicei oriental.Deasemenea, istoria ne relateaza ca si in timpul Imperiului Bizantin,cresterea porumbeilor era un obicei pretuit,facindu-se comert cu tot soiul de pasari, printre care si porumbei din diferite soiuri. Dupa caderea Bizantului (1453),acest obicei se pare ca era chiar mai pretuit. Bineinteles ca ,cresterea feluritelor rase de porumbei era cunoscuta cu mult timp inainte de cele doua mari imperii la care m-am referit,dar pornim din acest punct,datorita existentei dovezilor,cu privire la tipurile de porumbei crescuti.

Drept dovada, nu intimplator marea majoritate a raselor romanesti de zbor si/sau joc, au ca loc de formare Muntenia, Dobrogea si partea de sud a Moldovei, locuri unde influenta turceasca s-a simtit cel mai mult.

Unii autori romani, contesta originea turceasca a unor rase romanesti, afirmind ca, porumbeii nostrii ar avea origine ruseasca, ba mai mult merg pina la a afirma ca turcii nu au nicio rasa proprie de animale. Oare asa sa fie?

Studiind literatura de specialitate, observam tocmai contrariul. De exemplu in cartea “Cresterea porumbeilor” a prof. Stefan Peterfi, gasim multe rase care sunt prezentate ca avind origine turceasca.

In Bulgaria, gasim Jucatorii de Plevna- considerati o sub rasa a Rollerilor Orientali, crescuti in aceasta zona. Insasi denumirea de” Plevenski doneti”, folosita de majoritatea crescatorilor bulgari, ne arata originea lor orientala,turceasca.

Porumbeii de Sofia- origine turceasca,rasa este adusa de catre turci, raminind in aceasta zona unde crescatorii au selectionat-o dupa gusturile proprii.

In Iugoslavia,Zburatorii de Beograd- originea este orientala,turca, rasa fiind adusa de catre turcii care au ocupat Beogradul in timpul expansiunii Imperiului Otoman. Chiar si denumirea culorilor este pastrata in limba turca.

In Macedonia, gasim Jucatorii Macedonieni- acestia erau crescuti in tinuturile locuite de turci, rasa fiind veche, de origine turceasca

In Ungaria-Zburatorii de Szeghed, despre care se spune ca originea lor dateaza din timpul dominatiei Otomane din sec. XVI. La originea lor se amintesc si porumbeii vineti viorii-sfircolati, adusi din Romania( cel mai probabil din rasa de Galateni).



-1-



Chiar si in Spania intilnim Rollerul de Escampadissa, despre care se spune ca isi are originea din Rollerul Oriental, adus de catre cuceritorii Arabi in Spania. Alte surse ne semnaleaza expeditia contra “Otomaniei”, in jurul anilor 1474, a unei flote spaniole, milaneze si venetiene, expeditie in urma careia orasul Smirna a fost devastat; aceasta perioada coincide cu aducerea in Spania a Rollerilor Orientali de Smirna

Este destul de greu sa dam crezare ipotezei ca porumbeii turcesti au ajuns pentru prima data in Rusia,iar de aici au ajuns mai apoi in Romania, atita timp cit pe meleagurile noastre, influenta turceasca s-a exercitat inca din anul 895, asa cum ne arata istoria, odata cu Pecenegii si Cumanii- doua neamuri vechi turcesti. Aceasta influenta se datoreaza si stabilirii acestora in unele locuri, intemeind familii mixte, cu autohtonii romani. Influenta turceasca, avea sa se prelungeasca, ba mai mult, din anul 1417- Dobrogea avea sa fie provincie Otomana pina in anul 1878, cind se reuneste cu Romania. Este aproape imposibil ca in toti acesti ani, obiceiurile orientale- de a creste porumbei de zbor si /sau joc- pentru ca la acest aspect ne referim, sa nu fi avut influenta in formarea raselor romanesti de porumbei. De fapt, aceasta influenta este chiar o certitudine.

Dar sa vorbim in continuare despre rasele turcesti de porumbei. Pina acum am vazut originea turceasca a unor rase de porumbei si ne-am referit doar la citeva dintre ele, din afara tarii noastre. Studiind istoricul poporului turc, aflam ca acestia, erau un popor nomad, avind o caracteristica proprie acestui stil de viata. Inainte sa se stabileasca in Asia Mica ( Anatolia), nomazii turci au locuit in in Asia Centrala, aproape de Mongolia de azi. Se spune ca rasa turceasca Takla, era crescuta inca din acele timpuri.:

“Acesti porumbei erau crescuti de catre nomazii turci, intr-o regiune vasta care se intinde astazi in Siberia, China de Vest si Kazakstan ( originea turceasca a unor rase rusesti, vine de aici) dar, porumbeii apar in Orientul Mijlociu in sec. X , cind soldatii turci nomazi s-au mutat din aceasta regiune. Gasind Orientul Mijlociu mai placut decit stepele reci din Asia Centrala, turcii au ramas in aceasta zona.

Porumbeii Takla erau tinuti pentru placerea sultanilor, de-a lungul istoriei. Turcii nomazi au cucerit occidentul sub conducerea sultanilor si au adus Takla peste tot unde inaintau. Cind Iranul si Irakul au fost ocupate, prin cucerirea Bagdadului capitala vechiului Imperiu, in 1055, takla a fost introdusa in Orientul Mijlociu. Primele trupe ale sultanilor, erau nomade, ele au adus impreuna cu familiile lor, toate obiceiurile , modul de viata, animalele si bunurile lor. Pentru acest grup de oameni, Takla era aproape ca aurul, se facea comert cu ei, intre oameni. Sultanii au facut incursiuni in Imperiul Bizantin, care se intindea in vestul Iranului, in Anatolia. Bizantul a fost infrint, in marea batalie de la Malazgirt( Manzikert) in 1071, deschizind portile Anatoliei si Europei pentru turci si pretiosii lor jucatori.

Timp de 400 de ani, dupa caderea Constantinopolului, turcii au ocupat Balcanii si estul Europei, pina la Viena. In acest timp, multe rase de jucatori din estul Europei au inceput sa ia nastere. Cind aceste tari si-au obtinut independenta fata de Imperiul Otoman si Rusia a alipit multe din aceste zone Blocului de Est, aceste rase si-au pierdut identitatea si trecind prin mai multe schimbari, au devenit ceea ce multi dintre noi cunoastem ca fiind variante de jucatori Europeni sau Rusesti. In Europa, dupa multe incrucisari genetice, aceste rase au inceput sa arate foarte diferit si in multe cazuri au fost obtinute pentru scopuri de frumusete.”

Rasa takla este doar una din rasele turcesti, ea fiind cea mai raspindita. Sa vedem in continuare si alt erase turcesti:



-2-





Una dintre cele mai vechi rase in existenta este porumbelul turcesc, continuam cu Rollerii de Bursa, Rolerii Orientali de Smirna, Doneti, Kelebek, Oriental Frill, Oriental Turbit, Kumru, Azman, Istanbul Bango si lista poate continua, dar ma opresc aici.

Nu pot sa nu-i amintesc pe urmatorii autori: Joachim Schutte, Gunther Stach si Josef Wolters, care in lucrarea intitulata “Handbuch der Taubenrassen- die Taubenrassen der Welt”, amintesc multe rase turcesti. “In afara Turciei aceste rase sunt cunoscute si in Grecia, Yugoslavia si Bulgaria. Sunt toate numite avind ca baza regiunea de unde vin, dar noi trebuie san e uitam la Turcia pentru originea lor”.

Deasemenea in lucrarea “Encyclopedia of Pigeon Breeds” de W. Levi, sunt prezentate multe dintre rasele turcesti.

In Turcia, cultura columbofila este destul de dezvoltata:

“Genetica a ocupat o mare parte din cultura porumbelului , in Turcia. Diferite rase si culori au aparut dupa intense studii genetice si practice de mii de ani, cu mult inainte de Mendel. In timp ce astazi avem dificultati in a explica comportamentul unor anumite tipuri de culoare sau in a stabiliza asa numitele-culori noi-, acestea erau detinute de catre crescatorii batrini. Datorita practicii lor, rase ca Oriental Frills, au fost create cu mult inainte ca terminologia genetica sa apara. Imaginati-va cit de greu trebuie sa fi fost pentru crescatorii din acel timp sa vina cu rase , a caror calitati sunt folosite, in ziua de azi de catre multi crescatori, pentru a crea rase noi. Cu siguranta ca pentru a crea rase noi, incrucisarea cu porumbelul de stinca, a fost o experienta diferita”.

Revenind la rasele de porumbei romanesti, asa cum am mai spus, este aproape sigur ca multe dintre ele au origine orientala-turceasca. Fixarea unor caractere,asa cum se vad ele in prezent, se putea face numai dupa sute de ani de selectie. In tot acest timp, este de netagaduit ca unele rase romanesti au fost “lucrate”si cu porumbei din alte zone( Rusia, Germania) asa cum este la fel de adevarat, ca si unele rase din tarile amintite si nu numai, au influenta de porumbei romanesti.

Daca privim de exemplu porumbeii Negrii codalbi si Viorii codalbi romanesti, observam asemanarea izbitoare intre acestia si rasa Karakand-originara din Siria. Este posibil ca turcii sa fi adus acest tip de porumbel, odata cu expansiunea lor si el sa fi ajuns in Muntenia, unde a fost selectionat dupa gustul crescatorilor. Ceea ce ne-ar putea face sa credem acest lucru, este ca pe linga asemanarea fenotipica, aceste rase au si aptitudini de zbor si joc comune.

Negrii trenati de Bucuresti sunt prezentati ca avind origine turceasca, acesti porumbei datind din timpul ocupatiei turcesti. Varietatile de culoare sunt alb, galben, caramiziu si negru. Cei de culoare neagra se numesc “negrii-turci”, aceasta denumire fiind data cel mai probabil, datorita obiceiului de a inalta porumbei de culoare neagra, semn ca acingii( corpuri de cavalerie otomana, specializate in raiduri de prada) au trecut Dunarea cu scopul de a jefui asezamintele romanesti.

Nu putem sa trecem cu vederea asemanarea dintre Negrii trenati de Bucuresti si Castanii de Craiova. Ca osatura, sunt practic foarte asemanatori. Diferenta intre ei este doar de culoare si desen, ceea ce ne poate face sa credem ca cei de Craiova au fost selectionati din cei de Bucuresti, prin infuzia cu jucatori de Tula si Jucatori de Tangarog. Unele afirmatii cum ca Negrii Trenati de Bucuresti ar fi descendenti din jucatorii Orlov rusesti, nu pot fi adevarate. Asta pentru simplu fapt ca rasa este crescuta in Muntenia cu mult timp inainte de ocupatia ruseasca. Ba mai mult situatia ar putea sta cu totul invers, porumbeii jucatori Orlov sa fie descendenti din Negrii trenati.



-3-



Jucatorul de Constanta- in lucrarile de specialitate, se afirma ca rasa s-a format prin incrucisarea “capacitului turcesc”, porumbel care era considerat ca rasa locala. Este si normal, atita timp cit Dobrogea a fost provincie turceasca timp de peste 400 de ani. Daca privim cu atentie rasele turcesti,

putem observa asemanarea dintre rasa de Constanta si rasele Azman sau o varietate de Istanbul bango. Asta cu atit mai mult cu cit aceste rase turcesti au varietati capacite. Deasemenea putem observa asemanarea dintre o varietate a jucatorilor de Constanta(cei numiti “inchisi”) si varietatile de “cazaci” de Galati; ba mai mult, negrii motati sunt numiti “cazaci”la ambele rase. Cu siguranta aceste rase au cel putin un stramos comun, de aceea ele sunt si compatibile, nu putini fiind cei care fac incrucisari intre aceste doua rase.

Jucatorul de Galati- se cunoaste ca este descendent din Rollerii de Smirna, deci au la baza penele uni. Acest fapt ne este intarit de atavism, astfel ca ,din doua exemplare de baltati, uneori ies pui aproape unicolori ( in afara de balani); niciodata din doi unicolori nu ies pui baltati. Diversitatea fenotipica la aceasta rasa, oglindeste selectia diferita care s-a facut, precum si unele infuzii. Cred ca nu mai este necesar sa subliniem originea rasei.

Rollerii de Timisoara-sunt deasemenea de origine turceasca. Ei au fost formati prin incrucisarea Rollerului de Smirna cu Rollerul de Odessa. Unele surse afirma ca s-a facut si o infuzie de Negrii Trenati de Bucuresti.

Vorbind despre porumbeii Orlik, unii autori ( Brage) afirma ca acestia ar avea ca ascendant porumbelul Catalonian Rosu cu coada alba ( roig coliblancos). Mai tirziu aceasta teorie este infirmata de K.D Spurling, acesta aratind ca nu exista nici un fel de asemanare intre stilurile de zbor a acestor rase, ele avind doar culori asemanatoare. Mai mult, Spurling, afirma ca rasa Orlik ar avea un stramos din Orientul Mijlociu, o rasa numita “Girbhaz”- porumbei care au aripile foarte lungi, ei fiind de culoare rosie sau galbena, cu cozi baltate si gituri –golase.El afirma de asemenea ca o mare parte din rasele slave de jucatori au fost introduse in peninsula Balcanica de catre turci; la fel sustine ca acest porumbel numit “Girbhaz”, a fost introdus in sudul Ucrainei si peninsula Crimeea de catre turci.Daca este asa, atunci inseamna ca pentru a ajunge in Ucraina, rasa “Girbhaz” a trecut mai intii prin Dobrogea sau Munteia. De fapt, Spurling si aminteste asemanarea dintre porumbeii Codalbi romanesti, Ciung de Bucuresti, Git-Golasi romanesti si porumbeii Orlik sau Nikolaievski. Dintre rasele romanesti, o atentie deosebita este acordata porumbelului Git-Golas, afirmind ca si rasa Nikolaievski prezinta semne ca este Heterozigot pentru caracterul git-golas. Unii autori ne relateaza ca si in Rusia a fost cunoscuta o rasa cu gitul-golas, numita Golosenia, rasa disparuta in ziua de azi. Prezenta pe teritoriul tarii noastre a rasei Git-Golas, faptul ca acest character se stabilizeaza dupa multi ani de selectie, ne face sa credem ca rasa este crescuta de mult timp in tinuturile romanesti, putind la fel de bines a fie ea insasi unul din ascendentii porumbeilor Nikolaievski. Aceasta ipoteza ne este intarita de un autor francez, care vorbind despre originea porumbeilor Nikolaievski, afirma ca el ar putea avea la origine: “un ipotetic porumbel turc+ un porumbel romanesc+ un Fantail+………”

Referitor la stilul de zbor ,exista o singura rasa care poate fi comparata cu Nikolaievski, aceasta este jucatorul Persan Biia. Originari din Afganistan si Iran, acesti porumbei, indiferent de varietatea in care sunt crescuti, au ca si caracter comun felul zborului si anume: “ei zboara drept in sus, batind zgomotos din aripi, crescatorii spun ca fac “luminarea”; in acest timpei se lasa pe coada, dindu-se peste cap.Tumba se face ascendant, porumbelul ridicindu-se vertical, “face stilpul”, cum spun crescatorii.



-4-





Cu toate ca stilul de zbor este asemanator, aceste rase se deosebesc datorita jocului, rasa Nikolaievski nejucind. Prezenta jucatorului Persan in Asia Centrala, ne poate duce la gindul ca este acel porumbel la care face referire autorul francez, numindu-l “ipotetic porumbel turc”, care selectionat dupa criteriul zborului, ar putea fi unul din stramosii porumbeilor Nikolaievski de azi.

Cautind sa explicam afirmatia lansata de K.D. Spurling, gasim o rasa cu o denumire asemanatoare cu “Girbhaz” si anume porumbelul Zburator Perla Indian, numit in India “Moti Girebaj”sau “Girebaz”, ceea ce inseamna “prinzator de soim”- porumbelul zboara atit de repede incit poate depasi in zbor, un soim. Este un porumbel cu aripi lungi, se intilneste doar in culoarea alba sau alb cu gitul stropit cu rosu.

Lipsa unor dovezi mai concludente in ceea ce priveste formarea anumitor rase de porumbei, lasa loc la interpretari, unele din ele fiind total opuse. Astfel, este destul de greu de precizat care din variantele aratate ar fi cea corecta in ceea ce priveste formarea rasei Orlik sau Nikolaievski. Totusi, varianta sustinuta de Spurling,pare a fi mult mai bine documentata in comparative cu cea a lui Brage.

Daca formarea anumitor rase de porumbei este inca necunoscuta, asupra originii raselor putem fi mai exacti,trebuie doar sa urmarim istoricul lor , aici putem spuna ca “zarurile au fost aruncate !”.

Pe linga dovezile originii raselor romanesti, facind referire la alte rase de porumbei, mai trebuie avuta in vedere si prezenta porumbeilor autohtoni. Acestia puteau fi prezenti, in numar mare, acolo unde gaseau hrana suficienta. Observind cu atentie populatiile de porumbei comuni , din diferite locuri, putem spune ca acesti porumbei sunt in marea lor majoritate de culoare albastra, guta, ciocaniti si mai rar rosii, albi sau pestriti si baltati. Deasemenea observam ca unii au moturi sau incaltaturi. Care ar fi explicatia acestor caractere diferite fata de tipul porumbelului de stinca? Explicatia este mutatia. Ea poate fi definita ca fenomenul prin care se produc modificari in materialul genetic, modificari care nu sunt provocate de recombinare genetica sau de segregare. Aceste modificari devin ereditare. Mutatiile stau la baza evolutiei. Modificarile genetice aparute la nivelul unei populatii, sporesc variabilitatea acesteia. Mutatiile pot aparea in mod spontan si atunci ele sunt denumite mutatii naturale sau pot fi induse experimental, numindu-se mutatii artificiale.

Este greu de crezut ca in cazul porumbeilor comuni, cineva ar fi indus artificial mutatii,deci ele pot fi in totalitate naturale.

Mutatiile au fost observate de-a lungul secolelor, inca din antichitate la anumite animale domestice, la ciini si porumbei mai adesea, mai rar la alte specii. Prezenta numeroaselor rase de animale domestice este o dovada certa a inaltei frecvente a mutatiilor.

Analizind cele relatate mai sus, putem concluziona ca unele caractere prezente la porumbei, pe care nu le putem explica, le putem pune pe seama mutatiilor. Asa cum cel mai probabil mutatiile aparute la porumbeii comuni sunt cele naturale, la fel sunt si cele aparute la porumbeii de rasa. Daca in cazul porumbeilor salbatici sau comuni, vor putea supravietui doar mutatiile folositoare, care nu influenteaza negativ lupta pentru existenta, in cazul raselor de porumbei nu este la fel. Aparitia unei mutatii, fie ea si daunatoare , poate fi un punct de plecare pentru crearea unei noi rase de porumbei. La rasele de porumbei domestici, orice mutatie poate fi perfectionata prin selectie artificiala.

Ceea ce este cel mai important,la rasele de zbor si/sau joc, este sa fie lasate in libertate cit mai des, zilnic daca este posibil. Un lucru nu trebuie uitat: “porumbelul este o pasare. El trebuie sa zboare. El nu este un pui de gaina”.