CRESCATORI DE ODINIOARA – RAPARII
Rasa porumbeilor “Pătați de Galatzi”, porumbeii galatenilor, se intalneau in sase varietati de culoare la penele uni ( semplu-simple): albi ( Balani), negri ( negri corb), rosii ( rosii califari),galbeni ( limonii sau prajiti), vineti simpli si castanii, iar la varietatile baltate se intalneau : “pe vânăt ”, “pe negru”( moriscari, grivi, cazaci), “pe rosu” (florii pe rosu), “pe galben” (florii pe galben), “capaciti” (friti) si nu mai putin de 3-4 subvarietati : “revarsati”,”pipiti” (pepiti), “pătați ”, “pochistrati”, “stropiti”; toate aceste denumiri de culori si baltaturi ,avandu-si originea in popor, explica originea varietatii sau a liniei respectivilor porumbei. Mai tarziu, prin anii ‘ 40 acesti porumbei au capatat denumirea de “Galateni”, deoarece in acea perioada multi crescatori din Galati se duceau cu porumbei de vanzare la Bucuresti, crescatorii bucuresteni spunand: “Au venit Galatenii cu porumbei”! Mai tarziu, in cartea publicata de dr. Stefan Peterfi (1963) acesti porumbei numiti generic “Galateni” au capatat denumirea de Jucatori de Galati – sinonim roller romanesti sau rotitori dunareni. In 1974 se discuta primul standard al rasei, care are sa apara in brosura numita “Standardele porumbeilor romanesti” editata sub egida Uniunii Columbofile din R.S.Romania – Sectorul Porumbei de ornament, zbor si carne in anul 1975.
Vorbind despre trecut, batranii crescatori ai Galatiului isi aminteau ca inaintea lor se punea mare accent pe zborul si invartitura porumbeilor. Nu se discuta prea mult de frumustete. La aspect se punea accent pe culoare si nuanta acesteia, nu pe felul cum este ea repartizata pe corp. Astfel un exemplar pe vanat trebuia sa aiba o culoare deschisa, ca a bulgarelui de sare, numita “sein”, unele exemplare avand inspicati ici-colo fulgi mici negri, chenarele de pe aripi erau negre sau ruginii; cei mai multi erau inchisi la piept (leftati) sau cu o pata vanata pe spate ( Pătați ), ciocul era alb sau umbrit. Cei baltati pe negru “moriscarii”, “cazacii”, “grivii”, multi din ei cu ochii galbeni, trebuiau sa fie “ai rasei respective”. Porumbeii “friti”- capacitii de azi, cucuieti si necucuieti, erau un “moft” si se gaseau putine exemplare, se remarcau prin calitatile lor de buni zburatori, nu invarteau pe atunci. Cei negri corbi trebuiau sa aiba o culoare cu luciu metallic in jurul gatului si cu luciu intens verzui pe corp. Erau porumbei cu geana alba, dubla si ciocurile “tarus” de culoare deschisa, unii dintre ei cu “sfarleze” la baza ciocului. Culoarea rosie “califar” trebuia sa fie “Visina putreda” sau “sange de bou” din varful capului pana in varful cozii. Galbenii erau in doua nuante “limonii” adica o nuanta mai deschisa si “prajiti” adica o nuanta mai închisă.
Asa cum relateaza batranii crescatori, la Galati nu a existat o asociatie a crescatorilor de porumbei , ei intalnindu-se zilnic la munca, apoi in targ si la carciuma, discutand despre pasiunea comuna. Zborurile se faceau la sfarsitul saptamanii, prilej cu care se adunau pe rand la cate unul dintre ei pentru a vedea cate ore zboara, cat de sus si cat de lungi fac “siragurile”. Erau crescatorii vestite in anii 1920, cu linii de porumbei care au imprumutat numele sau porecla crescatorilor. Acestia au creat “tipuri” de neegalat ca zbor si invartitura. Si astazi se mai vorbeste de astfel de porumbei, iar cand spui ca ai un exemplar de “Ghita Rosu” sau unul de “Savesc”, nu trebuie sa mai dai explicatii. Ciocul alb “sidef”, in forma de “tarus” si de lungime mijlocie, precum si narile triunghiulare si “inflorate” catre maturitate, se pare ca este o aparitie atavica datorata incrucisarilor facute de turci, intre porumbelul de Cipru ( numit mai tarziu “Porumbel Turc”) si Rollerul Oriental, numit si de Smirna.
Se cunoaste ca rasele de porumbei zburatori si jucatori au maniere diferite de zbor. “Galatenii” au un zbor aparte, usor si rapid. El nu este un “rotitor” cu zbor lin sau planat- aceasta caracteristica fiind specifica altor rase de mare zbor, dar care nu presteaza invartitura-jocul. Crescatorii acestei rase, care au mare experienta dobandita in delungile observatii asupra stolurilor zburate, cunosc acesti porumbei dupa felul zborului. Modificarea tipului de zbor, la unele exemplare, este rezultatul incrucisarilor cu alte rase , facute pentru schimbarea anumitor caractere morfologice exterioare. Aceasta este una din cauzele care a dus la pierderea jocului la anumite exemplare. Alte greseli “voite” care au urmarit strict “infrumusetarea” porumbelului galatean, au dus la pierderea totala a calitatii de zbor si joc deopotriva. Osatura acestor porumbei este una echilibrata si armonioasa.Prin selectia unilaterala, colaborata cu unele infuzii,pot aparea exemplare cu constitutie grosolana sau din contra cu constitutie prea fina- caracteristica raselor de joc , dar care nu pot presta in acelasi timp si un zbor de durata.
“Cartierele marginase si mahalalele Galatilor au fost dintotdeauna locul unde cresterea porumbeilor, era obisniutul fiecarui gospodar. Casele mici, unele din caramida,dar cele mai multe din chirpici,cu “bagecele” strambe, pitite la umbra palcurilor de salcami cu gradini immense si porumbisti in fundul curtii, aveau podurile pline cu
porumbei.Pe Calea Brailei, in Vadul Ungurului, in Lozoveni sau in Badalan, pe deal in cartierul Postei, "pe Rapa”, stoluri de porumbei de toate culorile si baltaturile zburau de dimineata si pana seara”
Asa cum relata dr. Stoian Iosif “Savescu”, in perioada copilariei colinda toate mahalalele Galatiului, impreuna cu fratele sau, pentru a vedea porumbeii diferitilor crescatori. “Pe râpă ”, insa erau cei mai buni porumbei. “ Ma incantau acele “siraguri” fara sfarsit pe doua si trei parti, oblic, cu opriri spontane care imi taiau respiratia”.
“ Este interesant de aratat ca la Galati erau rar crescatorii care nu tineau mai multe varietati de culoare, dar este de mentionat ca erau crescatori care cresteau cu predilectie o anumita varietate de culoare. Astfel, au ramas celebrii la Galati baltatii pe vanat a lui Ghita Rosu, dr. Savescu, Nicu Mironescu, Ghita si Spiru Dogaru, rosii lui Ninu Italianu, vinetii simpli a lui Traistaru, patatii pe negru a lui Vasile “Carnu”, moriscarii lui Mos Costache, albii lui Nicolau, corbii lui Carol, baltatii pe galben si pe rosu, galbenii simpli a lui Macri.”
„ Vadul Sacalelor”era colţ cu str. Mazepa,care mergea spre Dunăre, trecea pe lângă Precista şi cotea iar spre oraş. Iar la dreapta începea Vadul lui Raşcu, se pare însă că de la depozitul C.C.R.M. şi până la Dunăre i se spunea tot “Vadul Sacalelor”. Vadul avea pantă accentuată, pavată cu piatră cubică.
Istoricul Păltănea scria despre Vadul lui Raşcu, „în jurul căruia a fost vatra târgului” Galaţi, „care s-a dezvoltat pe malul Dunării, la „Vadul lui Raşcu”, locul de pornire al celor două drumuri care duceau spre nordul ţării: cel de pe valea Prutului marcat pe harta Polonia et etiam Hungaria ac Walachia, ac Turcia, Tartaria et Masovia intocmită de Richard Wapowski în 1556, prin indicarea târgului Galaţi, şi cel care urma valea Bârladului, numit la 12 mai 1546 „drumul Galaţilor”. Deci, aici avem drumul „ce venea dinlăuntrul ţării, cobora la Dunăre la „Vadul lui Raşcu“, ce era în dreptul falezei de astăzi.”
Râpa: vechi cartier gălăţean, astăzi inclus în Cartierul Mazepa 2, care se numea aşa de la faleza abrupta prin care se marginea cu Dunărea. Strada Mazepa pornea de la Vadul Sacalelor si mergea parallel cu fluvial prin fata Bisericii Precista, despartind-o pe aceasta de Fabrica de var, care era situate chiar pe marginea rapei.
Ceaa ce face ca in cartierul “Râpei” sa fie printre cei mai multi crescatori si cu cei mai buni porumbei sunt, bineinteles o serie de factori care favorizau aceasta indeletnicire. In primul rand, datorita portului din apropiere, hrana era din abundenta pentru pasari; practic, in acest cartier tot la a 2-3 case erau porumbei. Un alt aspect important era faptul ca ei erau primii care intrau in contact cu comerciantii straini care soseau in port. Tot ce intra in Galati pe calea apei, in materie de porumbei, trecea pe la ei. Erau oameni care faceau usor banii din comert si pescuit astfel isi permiteau sa cumpere orice porumbel care era de valoare. Majoritatea crescatorilor lucrau in port, docheri, hamali, pescari, etc. Insusi Gheorghe Mihai zis “Ghita Rosu” era misit de cereal si avea carute in port.
Râpa se termina inspre Galati la strada Cazarmii. O strada unde au locuit multi crescatori de marca ai rasei: dr. Savescu, Costache Vasiliu si fii acestuia, colonelul Popa, Georgica Dumitriu a lui Vatafu Sterea, Nicu Mironescu, etc
Alaturi de crescatorii mentionati in diferite lucrari de specialitate, mai sunt de amintit cativa dintre ei, despre care se spune ca au avut porumbei de valoare, cum ar fi:
Mitica Neamtu- crescator de marca al anilor ’70, fiul lui Toni Unguru, el statea “pe râpă ”, avea pe vineti foarte buni la zbor care jucau, mai ales pe coborare, in siraguri. De la el a achizitionat porumbei, pr proba, Puiu Surdeanu de la Braila.
Fane “Jidanu”- statea tot “pe râpă ”, impletea plase de pescuit. Avea aproape toate varietatile de culoare
Gica Bendereata- era pescar, avea doar baltati pe vanat pe semi si pe scurt
Colonelul Popa- statea langa dr, Savescu, pe Cazarmii. In toamna, puii mai “sparti”, “trasi”, “patati cu inimioara”, ii dadea lui Petru Moraru; acesta opera din ei si scotea unii pui cu desen “scris”
Ticu Lefter- avea pe vineti, patati pe negru, viorii. Un porumbel celebru al sau- “leftatul batran”, a fost pierdut la zbor si prins de Moraru Nicu, care l-a dat lui Gheorghe Cristescu. Ulterior, porumbelul a fost recuperate de catre Ticu Lefter
Costel Munteanu- avea rosii califari, printre cei mai buni la zbor si joc; zburau cot la cot cu pe vinetii
Fane Bernea- zis si “labe de urs”, avea patati pe negru, patati pe vanat si pene simple. El a avut viorii celebri, ii lucra cu galbeni limonii si obtinea ciocuri deschise si gene duble
Iorgu’- tinea doar pene simple, cateodata mai avea si 1-2 perechi de pe vineti. Se tundea la Culita frizeru
Costica “Cap de Leu”- avea simplii, galbeni si corbi
Mitica Raicopol- state ape strada Eminescu, avea corbi, califari si galbeni; pasari mai lungi la corp
Costica Tablagiu- era din Filesti. Ave ape vineti, mai “pe scurt”,Bleo la pana
Camburea si Tuti- erau printre cei mai buni crescatori de baltati pe negru in anii ‘60
Ionica Ghiulele- statea vizavi de Gicu Pipa, avea pe vineti, pe negru si cazaci
Gela Mutu si Petru Constantinescu- aveau pe vineti motati “pletosi”, cucuie mari din ureche in ureche, cu “varteje”; stateau in curte cu Gica Chifan- care era frate cu mama lui Nicu Moraru
Fratii Merisanu Anghel si “Sobi”-aveau toate culorile
Gherghisan Dinel- avea pe vanat pe semi cu zbor si joc performant si pe negru. Enachescu a luat de la el pasari de mare valoare
Apostolica “Ghebosu”- avea doar “patati” (capaciti) cucuieti si necucuieti, ii avea de la Sandica Mazilu
Vargolici David- crestea pe vanat, pe negru si simpli corbi
Statescu Nelu- avea pe negri si pe vanat
Gheorghe Cristescu- statea pe Muzicii la nr.5. Lucra la I.G.R si stia ce strazi si din ce cartiere urmau sa se demoleze. Se ducea si cumpara porumbeii celor care nu mai aveau unde sa-i tina. Ocazional il mai lua cu el pe Nicu Moraru, ocazie cu care acesta a cunoscut multi crescatori. Pasarile lui de baza erau pe vineti si pe negru. I-au trecut prin mana pasari de mare valoare. Din ce lua de la alti crescatori, oprea doar “spuma” restul ii vindea lui Georgica Dumitriu si mai trimitea din ei lui Titi Bia la Constanta. In vara lui ’74 sau ’75 la telejurnalul de seara apare un scurt reportaj despre rasa, filmat la dl. Cristescu
In anii ’70, la Galati erau aproximativ 1000 de crescatori. Dupa ’79-80, au inceput demolarile masive, cel mai afectat cartier fiind “Râpa ”, dar si Badalanul. Foarte multi din crescatorii “râpei” au renuntat la porumbei, nemaiavand unde sa-i tina. Unii dintre ei, care aveau rude la tara, i-au dus acolo, altii i-au vandut dar au fost si care i-au sacrificat, nevrand sa fie obiectul intereselor mercantile.
“ Astazi (dupa ’85), la unele balcoane si deasupra elegantelor blocuri, se pot observa cu atentie, mici instalatii de custi si voliere. Batranii crescatori de alta data nu au avut instalatii speciale si, mai ales, voliere. Acum, se poate afirma cu certitudine ca volierele au obligat rasele de zbor la sedentarism si la o selectie “dupa frumos”, neglijandu-se astfel calitatile si caracteristicile de baza ale unei rase, zborul si invartitura”.
O parte din batranii crescatori ( Vasile Margineanu, Nicu Mironescu,Leonte Ovidiu) au precizat, intr-un document de prezentare a rasei din 1973 , urmatoarele: “ Putinii crescatori care au ramas cu vechi si batranesti deprinderi, mostenite dealungul trecutului acestei rase, au respins teoriile aprecierii frumusetii dupa excesive simetrii proprii raselor de décor, teorie ce aduce rasa porumbeilor “Galateni” in pragul unei comercializari avantajoase. Culoarea si repartitia ei pe penaj corespund exigentelor si cerintelor actuale ale rasei plecand de la un punctaj neaparat necesar, aceasta rasa nefiind de ornament punctajul ei fiind stabilit pentru toate calitatile si caracteristicile ce le intruneste si le inmanuncheaza intr-un tot unitar contribuind la afirmarea ei”.
Nicolae Baloescu intr-un articol aparut in revista “Fauna” ,anul XX din Timisoara in anul 1947, spunea: “mania pentru culoare si alte preocupari contravenind mentinerii unei rase menite sa presteze o activitate ce se sprijina pe aptitudini ereditare si antrenament corespunzator , fac sa vedem intr-o masura ingrijoratoare, decadent rasei”
Iata pe scurt, o insiruire de fapte, evenimente si crescatori care au adus recunoasterea acestor porumbei si a crescatorilor de odinioara in toata tara, chiar si in strainatate. Porumbeii de care ne bucuram in prezent sunt, fara doar si poate mult mai “frumosi” decat cei de odinioara, priviti in ansamblu; dar cu siguranta nu mai sunt la fel de performanti, iar asta este doar din vina celor care au iubit banii mai mult decat rasa.
